zf.ro Abonează-te ZF
EUR/RON5,3498+0,07% USD/RON4,8428+0,57% GBP/RON6,4023+0,14% CHF/RON5,7814−0,21% Curs BNR · 13.11.2026
Analiza ZF · ZF Transilvania

Investiție de 158 mil. lei pentru dezvoltarea infrastructurii rutiere în municipiul Timișoara

Primăria municipiului Timișoara a depus spre finanțare europeană proiectul pentru completarea Inelului 2 în zona de Est, o investiție de 136 mil. lei (aproximativ 27 mil. euro) ce va aduce rute alternative între cartiere și va reduce dependența de traversare…

de Robert Manea , Editor Web 15.01.2026 · 18:07 2 min de citit
Investiție de 158 mil. lei pentru dezvoltarea infrastructurii rutiere în municipiul Timișoara

Foto: Ziarul Financiar

Primăria municipiului Timișoara a depus spre finanțare europeană proiectul pentru completarea Inelului 2 în zona de Est, o investiție de 136 mil. lei (aproximativ 27 mil. euro) ce va aduce rute alternative între cartiere și va reduce dependența de traversare a zonei centrale. Pentru realizarea acestui proiect, municipalitatea din Timișoara a solicitat fonduri nerambursabile de 82,8 mil. lei (16,5 mil. euro).

De asemenea, a fost depus spre finanțare și proiectul pentru Magistrala Verde, un coridor verde de mobilitate, care va consolida rețeaua de investiții din zona de vest – podul și pasajul Solventul și regenerarea urbană a Pieței Mocioni. Acesta are o valoare de 158 mil. lei (31,6 mil. euro), iar municipalitatea a solicitat 97,6 mil. lei (19,5 mil. euro). Cele două proiecte au fost depuse spre finanțare prin Programul Regional Vest 2021-2027, Prioritatea 4 ’’Regiune cu mobilitate sustenabilă’’. Pentru ambele proiecte, diferența va fi acoperită din bugetul local, potrivit unui comunicat de presă al primăriei Timișoara.

’’Pentru Inelul II, intervențiile propuse întregesc inelul prin modernizarea segmentului strada Aristide Demetriade-Bulevardul J.H. Pestalozzi, cu extinderea la patru benzi de circulație pe o lungime de aproximativ 1,1 kilometri, precum și prin construirea unui pod rutier și a unui pod pietonal peste Bega în zona Ilsa/Isho.Pe lângă tronsonul principal, proiectul municipalității prevede reamenajarea unor artere secundare pe o lungime de peste 1,5 kilometri. De asemenea, sunt incluse modernizarea trotuarelor și amenajarea de piste de biciclete’’, se arată în comunicatul de presă al primăriei Timișoara.

Citește și