Investiții de 420 mil. euro, susținute cu ajutor de stat de la Ministerul Economiei, sunt întârziate de bâlbâielile din administrație
Fabricile construite cu ajutor de stat de la Ministerul Economiei, care a lansat o schemă dedicată industriei prelucrătoare, sunt încă în stadiul de construcție, deși pentru câțiva dintre cei opt câștigători semnarea mai devreme a contractului de finanțare ar fi putut reprezenta chiar demararea investiției.
Foto: Ziarul Financiar
♦ Ministerul Economiei a anunțat în aprilie 2023 cei opt câștigători ai ajutoarelor de stat pentru industria prelucrătoare, iar contractele au fost semnate abia la finalul anului, spun producătorii.
Fabricile construite cu ajutor de stat de la Ministerul Economiei, care a lansat o schemă dedicată industriei prelucrătoare, sunt încă în stadiul de construcție, deși pentru câțiva dintre cei opt câștigători semnarea mai devreme a contractului de finanțare ar fi putut reprezenta chiar demararea investiției.
Companiile din industria prelucrătoare care vor beneficia de ajutorul de stat sunt Non- Woven Global Sr, Eco Partnersheep Insulation, Alex Melcovich BH, Ecobac Sal, Hi-Q Solutions Invest, Feruccio Com, Andreas Ro Construct și Chimcomplex.
Citește și
2 min
Ștefan Stan
2 min
Ștefan Stan
2 min
Cristina Roșca