Ioan Oprean - reprezentanța Mercedes-Benz din Vâlcea
Antreprenorul Ioan Oprean, care controlează transportatorul Oprean din Sebeș, județul Alba, a cumpărat dealerul Mercedes Benz din Vâlcea de la omul de afaceri Marinică Potop, proprietarul fabricii de vopsele și lacuri Sarcom.
Foto: Ziarul Financiar
Antreprenorul Ioan Oprean, care controlează transportatorul Oprean din Sebeș, județul Alba, a cumpărat dealerul Mercedes Benz din Vâlcea de la omul de afaceri Marinică Potop, proprietarul fabricii de vopsele și lacuri Sarcom.
Valoarea tranzacției este confidențială, dar este estimată la câteva milioane de euro. Afacerile centrului erau de 20 de milioane de lei în 2016, iar noul proprietar vizează venituri de 30 de milioane de lei pentru anul viitor.
Antreprenorul vâlcean Marinică Potop a deschis centrul autorizat de vânzare și service Mercedes Benz – Autoportal Râmnicu Vâlcea -, în 2010, în urma unei investiții de 3 mil. euro. Centrul este construit pe 2.700 mp, din care 770 mp sunt dedicați zonei de showroom, service, vopsitorie, tinichigerie, linie de inspecție tehnică periodică, depozit pentru piese de schimb și spălătorie. Reprezentanța Mercedes Benz din Vâlcea era deținută de Marinică Potop și de fiica lui Sabina Daniela Petrescu, 35 de ani. Datele de la Ministerul de Finanțe arată că firma Autoportal SRL din comuna Budești, județul Vâlcea, a avut în 2015 (ultimul an pentru care există date publice) o cifră de afaceri de 10 miloane de lei, pierderi de 70.000 de lei și un număr mediu de 28 de angajați.
Citește și
2 min
Iulian Tenchiu
3 min
Ioana Mihai-Andrei
2 min
Cristina Roșca