Ion Sterian, Transgaz: Prin ce am construit în ultimii 4-5 ani, suntem a patra companie ca infrastructură din Europa. Poziția strategică a României ne dă anvergura de a discuta securitatea în aprovizionarea regiunii, Centrul, Estul Europei, Balcanii. Româ
Transgaz, operatorul sistemului național de transport al gazului natural, a încheiat 110 contracte de racordare cu comune și orașe din mai multe județe și 26 de contracte cu diferiți consumatori industriali.
Foto: Ziarul Financiar
♦ Transgaz a semnat 110 contracte de racordare pentru localități din diferite județe și 26 de contracte cu consumatori industriali care împreună vor genera un consum de 11,6 miliarde de metri cubi, etapizat ♦ Pe lista consumatorilor se află și Azomureș, dar și viitoarele centrale pe gaze care vor fi puse în funcțiune ♦ Practic și cu gazul din Marea Neagră, cu producția din Neptun Deep estimată pentru anul 2027, România tot va avea nevoie de importuri.
Transgaz, operatorul sistemului național de transport al gazului natural, a încheiat 110 contracte de racordare cu comune și orașe din mai multe județe și 26 de contracte cu diferiți consumatori industriali. Potrivit cererilor depuse, cele 110 contracte de racordare corespund unui debit anual de 3,6 miliarde de metri cubi pe an, iar cele 26 de societăți comerciale vor avea nevoie de 7,98 miliarde de metri cubi pe an, etapizat, în funcție de punerile în funcțiune. În acest moment, consumul de gaze al României este de circa 10 miliarde de metri cubi, astfel că pe termen lung, în baza contractelor semnate de Transgaz, există oportunitatea dublării cererii interne.
„Nu ne ajung gazele din Marea Neagră pentru consumul intern la orizontul anului 2027-2028. OMV Petrom și Romgaz sunt în grafic cu proiectul Neptun din Marea Neagră, lucrăm împreună, avem dese întâlniri“, a spus Ion Sterian, directorul general al Transgaz, în cadrul intervenției sale de la ZF Power Summit 2024, eveniment care a avut loc în perioada 27-29 februarie în București. La finalul săptămânii trecute, Transgaz a anunțat lista de contracte de racordare care practic ar putea dubla consumul de gaze al României până la finalul acestei decade.
Citește și
2 min
Ștefan Stan
2 min
Cristina Roșca
1 min
Ștefan Stan