Islanda, o insulă mică dar capabilă de miracole economice
Islanda, a cărei echipă națională a uimit lumea la campionatul european de fotbal din acest an, a contemplat falimentul, dar și-a revenit spectaculos. Mai mult de-atât, scrie Le Figaro, țara, care nu face parte din Uniunea Europeană, afișează o soliditate economică incredibilă.
Foto: Ziarul Financiar

Creștere economică de 3,5% și șomaj de 4%. Cifrele ar provoca invidie mai multor țări din UE, începând cu Franța. Acestea aparțin unei mici insule din nordul Regatului Unit ai cărei fotbaliști au reușit să ajungă până în sferturi la Euro. O adevărată realizare pentru mica țară cu 334.000 de locuitori.
De realizări se poate vorbi și la nivel economic. Aflată în pragul falimentului cu opt ani în urmă în contextul crizei economice și financiare mondiale, Islanda a avut nevoie de doar patru ani pentru a-și depășI problemele. Astăzi, când majoritatea țărilor europene se luptă să-și relanseze economiile, Islanda cunoaște o adevărată renaștere.
Citește și
2 min
Ștefan Stan
2 min
Ștefan Stan
2 min
Cristina Roșca