Istoricul medical, aflat de la familia pacienților. „Lipsa informațiilor centralizate despre pacienți afectează actul medical”
În plină eră a tehnologiei, în țara în care primul unicorn românesc este o companie din industria IT, medicii nu au acces rapid și direct la un istoric medical al unui pacient care ajunge într-un spital. Cardul de sănătate nu are…
Foto: Ziarul Financiar
În plină eră a tehnologiei, în țara în care primul unicorn românesc este o companie din industria IT, medicii nu au acces rapid și direct la un istoric medical al unui pacient care ajunge într-un spital. Cardul de sănătate nu are nicio informație medicală, o spun chiar medicii de familie, în timp ce managerii spitalelor spun că se bazează pe informațiile primite de la rudele pacienților. Iar la dosarul medical, o investiție de 81 mil. lei, încă se lucrează în cadrul Casei de Sănătate (CNAS).
„Cardul nu conține nimic, e un mod prin care se confirmă prezența în cabinet a pacientului. El nu are nicio informație, informația vine prin accesarea fișei pacientului care se află în calculatorul nostru și interogarea altui sistem în regim online, dar care nu ține cont de card. Dosarul electronic a fost dat în funcțiune, dar nici în momentul acesta nu funcționează. Acolo trebuie reconstruit de la zero”, a spus pentru ZF Gindrovel Dumitra, medic de familie.
Lipsa unui acces rapid la informații medicale privind pacienții care ajung în spitale în secțiile de urgență îngreunează actul medical, susțin medicii și reprezentanții pacienților.
Citește și
34 min
Ștefan Stan
1 min
Iulian Tenchiu
1 min
Robert Manea