Iulian Anghel, ZF: Ce au mai facut și ce mai fac alții cu banii
Iuda „l-a vândut” pe Isus, spune legenda, pentru 30 de arginți. Deși creștinii îl condamnă, Iuda nu are nicio vină, judecând la rece. Crezând în destin, lumea creștină admite, asemena lumii antice, că nu ai unde să fugi de el.…
Foto: Ziarul Financiar
Iuda „l-a vândut” pe Isus, spune legenda, pentru 30 de arginți. Deși creștinii îl condamnă, Iuda nu are nicio vină, judecând la rece. Crezând în destin, lumea creștină admite, asemena lumii antice, că nu ai unde să fugi de el. Altfel zis: chiar dacă voia sau nu voia, Iuda tot l-ar fi vândut pe Isus, pentru că așa „i-a fost scris”. Leonardo Da Vinci îl pictează în „Cina cea de taină” cu o pungă de bani în mână. Este o sugestie clară a vinei lui, doar că puțini își amintesc sau știu că Iuda era „vistiernicul” echipei și, poate, din acei bani plătea mâncarea și vinul la „Cina cea de taina”. Iuda, auzind de condamnarea lui Isus, a aruncat banii și s-a spânzurat.
Împăratul Carol Qintul a domnit peste Spania, Sfântul Imperiu Roman de Națiune Germană, Țările de Jos, Aragon, Castilia, Sicilia, domeniile din „Lumea noua”. Era moștenitor a patru dinastii din Europa. Veneau, din „Lumea nouă”, convoaie de corăbii încărcate cu aur, dar aurul nu ajungea în visteria imperiului, ci la creditori, pentru că imperiul era îndatorat peste măsură. Carol Qintul, care a stăpânit cel mai mare imperiu european, a fost împăratul sărac domnind peste un imperiu bogat.
Împăratul roman Marcus Aurelius, ultimul dintre marii stoici, și-a scris opera într-un cort de război, deși Imperiul Roman era în vremea lui foarte bogat.
Citește și
7 min
Cristian Hostiuc
3 min
Iulian Anghel
1 min
Bogdan Alecu