zf.ro Abonează-te ZF
EUR/RON5,3498+0,07% USD/RON4,8428+0,57% GBP/RON6,4023+0,14% CHF/RON5,7814−0,21% Curs BNR · 13.11.2026
Analiza ZF · Pharma

Iulian Anghel, ZF: Cu un singur centru de vaccinare pentru 15 comune de județ nu poți obține imunitatea împotriva COVID-19

România este în situația de a arunca sau de a dona zeci de mii de doze de vaccin anti-COVID-19, pentru că oamenii nu se vaccinează. Doar 24% din populație are cel puțin primul vaccin, față de 46% media din UE. De ce?

de Mirela Turlan , Editor Web 21.06.2021 · 19:28 2 min de citit și în ziarul tipărit
Iulian Anghel, ZF: Cu un singur centru de vaccinare pentru 15 comune de județ nu poți obține imunitatea împotriva COVID-19

Foto: Ziarul Financiar

România este în situația de a arunca sau de a dona zeci de mii de doze de vaccin anti-COVID-19, pentru că oamenii nu se vaccinează. Doar 24% din populație are cel puțin primul vaccin, față de 46% media din UE. De ce?

Pentru autoritățile militare care coordonează vaccinarea, lucrurile merg bine. Nu și pentru statistici. Valeriu Gheorghiță, medicul militar care coordonează procesul vaccinării, nu obosește să spună că „suntem în grafic“. Dar insistența cu care vorbește de „al patrulea val“ al pandemiei nu este în măsură să ne liniștească.

În București, vaccinarea pare că merge bine – nu știm care este procentul exact al celor care s-au vaccinat pentru că noi nici nu știm câți rezidenți are Capitala; dar faptul că sunt cozi la centrele de vaccinare este un lucru bun. În orașele mari, lucrurile pare că merg bine și ele. Datele publice arată că au fost administrate în România 9 milioane de doze de vaccin, iar 4 milioane de oameni sunt complet vaccinați. Este, totuși, foarte puțin pentru a obține o imunitate de grup (de turmă, cum sună în engleză).

Citește și