Iulian Anghel, ZF: Pachetul de austeritate, din ce în ce mai aproape de promulgare. Dar nu mai vorbim azi de cât de mare va fi creșterea economică, ci cât de adâncă recesiunea
Bugetul pe 2025 a fost construit pe o creștere economică de 1,4%, după un avans al economiei de 0,8% în 2024. Ținta nu mai stă în picioare.
Foto: Ziarul Financiar
♦ Pachetul fiscal al guvernului este pe cale să treacă fără opoziția feroce pe care o anticipau unii analiști ♦ Măsurile privind majorarea taxelor și reducerea unor cheltuieli par să fi fost bine primite la Bruxelles și la sediile agențiilor de evaluare financiară, care decid, practic, prin notele pe care le acordă, la ce dobânzi se împrumută statele ♦ În cazul nostru, aceste măsuri vor fi vizibile și pentru cetățeni și pentru companii, nu doar pentru creditori.
Bugetul pe 2025 a fost construit pe o creștere economică de 1,4%, după un avans al economiei de 0,8% în 2024. Ținta nu mai stă în picioare.
„Ținta nu stătea în picioare nici înainte de adoptarea măsurilor de austeritate. Acum, cu atât mai puțin stă în picioare și nimeni nu poate elimina ipoteza unei intrări în recesiune începând cu T3. Acum, desigur, «recesiunea» este un cuvânt. Una este să ai o recesiune de minus 0,1% și alta este să ai una de minus 5%“, comentează economistul Laurian Lungu. Și mai este ceva, spune el: guvernul trebuie să vină și cu măsurile de tăieri de cheltuieli: „Nu cred că o vor face anul acesta, cred că vor amâna până în 2026 această parte a restructurării“.
Citește și
4 min
Ștefan Stan
2 min
Ștefan Stan
2 min
Ștefan Stan