Iulian Sorescu, Kinstellar: Vor exista ajutoare de stat în valoare de 2 mld. euro pentru producție și cercetare
Guvernul pregătește un pachet de ajutoare de stat pentru relansarea economiei în valoare de 2 miliarde de euro, care ar putea finanța proiecte de investiții, a căror valoare totală se va ridica la 4 mld. euro, în special din producție și cercetare.
Foto: Ziarul Financiar
Guvernul pregătește un pachet de ajutoare de stat pentru relansarea economiei în valoare de 2 miliarde de euro, care ar putea finanța proiecte de investiții, a căror valoare totală se va ridica la 4 mld. euro, în special din producție și cercetare.
„Dacă în trecut se finanțau, pe rând, aproape toate investițiile și nu conta foarte mult domeniul din care veneai, acest pachet este gândit strategic. Există o schemă de ajutor de stat pentru producție, în domeniile sau pentru produsele care au deficit comercial“, a explicat Iulian Sorescu, partener Kinstellar, prezent în cadrul conferinței Cei mai mari jucători din economie, organizată recent de ZF.
Pe lângă schema de ajutor de stat dedicată companiilor din producție, va exista, pentru prima dată de la căderea comunismului, un program dedicat R&D, adică vor fi finanțate costurile de cercetare-dezvoltare ale proiectelor, cât și costurile de generare a produselor care să fie fabricate în România. „Va fi, practic, o schemă compactă în care pornești de la zero, faci cercetare, obții rezultate palpabile, mergi mai departe în dezvoltare, găsești un produs sau un serviciu care funcționează și pe care să îl poți pune ulterior în producție“, a spus el.
Citește și
2 min
Iulian Tenchiu
3 min
Ioana Mihai-Andrei
2 min
Cristina Roșca