Jean Valvis a dus brandul AQUA Carpatica în magazinele Tesco din Marea Britanie
AQUA Carpatica, brand creat de antreprenorul Jean Valvis, părintele apei Dorna și al lactatelor La Dorna, a fost listat începând cu această lună în magazinele Tesco din Marea Britanie.
Foto: Ziarul Financiar
„Suntem la început de drum, iar obiectivul nostru este de a construi sănătos o poziționare de brand premium care să ne așeze alături de cele mai mari branduri de apă minerală din lume și să ne creștem distribuția numerică“, a declarat pentru ZF Luminița Boștinaru, international marketing manager al AQUA Carpatica.
Tesco este cel mai mare retailer din Marea Britanie, având 3.500 de magazine și realizează aproape 30% din vânzările de apă minerală din această țară, conform informațiilor furnizate de reprezentanții AQUA Carpatica.
Consumul de apă îmbuteliată în Marea Britanie se ridică la peste 2,3 miliarde de litri (36 litri per capita), potrivit datelor companiei de cercetare de piață Global Data.
Citește și
3 min
Ștefan Stan
1 min
Mirela Turlan
1 min
Simona Vasile