zf.ro Abonează-te ZF
EUR/RON5,3498+0,07% USD/RON4,8428+0,57% GBP/RON6,4023+0,14% CHF/RON5,7814−0,21% Curs BNR · 13.11.2026
Analiza ZF · Banci-Asigurari

JPMorgan, monstrul născut din coșmarul crizelor bancare sau salvator atunci când nu mai e speranță?

Al treilea mare colaps bancar din acest an din SUA s-a în­tâmplat în ciuda unei consoli­dări de urgență de 30 de mili­ar­de de dolari a First Republic Bank de către o coaliție a celor mai puternice bănci americane – atât…

de Mirela Turlan , Editor Web 02.05.2023 · 19:42 2 min de citit
JPMorgan, monstrul născut din coșmarul crizelor bancare sau salvator atunci când nu mai e speranță?

Foto: Ziarul Financiar

Al treilea mare colaps bancar din acest an din SUA s-a în­tâmplat în ciuda unei consoli­dări de urgență de 30 de mili­ar­de de dolari a First Republic Bank de către o coaliție a celor mai puternice bănci americane – atât de mare a fost panica printre deponenți – și s-a consumat rapid – atât de mare este frica de contagiune și de o nouă criză financiară. Falimentul băncii regionale face liderul misiunii de consolidare, JPMorgan, mai mare deoarece acesta a pre­luat depozitele First Republic. Poate și prea puternic, cred unii analiști, în condițiile în care gigantul este deja cea mai mare bancă de pe Wall Street și are cea mai mare cotă din piața depozitelor.

Că nu vor mai fi falimente nu garantează nimeni, dar Jamie Dimon, șeful JPMorgan, s-a arătat sigur că sistemul bancar este „extraor­dinar de solid“ și că riscurile ca turbulențele să se transforme într-o nouă criză cum a fost cea din 2008-2009 sunt mici. Și din acea criză JPMorgan, sub con­ducerea lui Dimon, a ieșit mai mare, deși lumea toată a stat încremenită într-o parali­zie a creditării.

Falimentul First Republic a venit după șase săptămâni de panică în rândul clienților cu de­po­zite, de nervozitate pe burse și chin pentru băncile din eșalonul se­cund al sistemului bancar american. Co­lap­sul a avut drept cauză principală credite ipote­care uriașe pentru proprietăți scumpe care și-au pierdut circa 20 de miliarde de dolari din valoare ca urmare a creșterii dobânzilor. La prăbușire au mai contribuit pierderi din titluri de trezorerie devenite toxice când Fed a înce­put să scum­peas­că creditul, pierderea a jumă­tate din de­po­zite și măcelărirea acțiunilor pe burse. Chi­nului i-au pus capăt autoritățile ame­ricane, care au închis banca și au vân­dut cea mai mare parte din active, inclusiv depozitele, către uriașul JPMorgan. Tranzacția a calmat piețele și este privită cu încredere de investitori și de guvern. Dimon o descrie ca pe finalul crizei.

Citește și