zf.ro Abonează-te ZF
EUR/RON5,3498+0,07% USD/RON4,8428+0,57% GBP/RON6,4023+0,14% CHF/RON5,7814−0,21% Curs BNR · 13.11.2026
Analiza ZF · Burse - Fonduri mutuale

Jurnal bursier, 4 octombrie 2023. Bursa de la București scade cu 1,6% pe fondul deprecierii acțiunilor BRD și Nuclearelectrica (2,4%), TeraPlast (2,3%) și Electrica (2%). Scăderi și la Purcari (1,9%), Petrom (1,9%) și Romgaz (1,8%)

Bursa de la București a înregistrat o scădere de 1,6% în ședința de tranzacționare de miercuri, 4 octombrie 2023, indicele principal BET scăzând în principal pe fondul deprecierii acțiunilor BRD și Nuclearelectrica (2,4%), TeraPlast (2,3%), Electrica (2%), Purcari (1,9%), Petrom…

de Tibi Oprea , Colaborator 04.10.2023 · 19:05 1 min de citit
Jurnal bursier, 4 octombrie 2023. Bursa de la București scade cu 1,6% pe fondul deprecierii acțiunilor BRD și Nuclearelectrica (2,4%), TeraPlast (2,3%) și Electrica (2%). Scăderi și la Purcari (1,9%), Petrom (1,9%) și Romgaz (1,8%)

Foto: Ziarul Financiar

Bursa de la București a înregistrat o scădere de 1,6% în ședința de tranzacționare de miercuri, 4 octombrie 2023, indicele principal BET scăzând în principal pe fondul deprecierii acțiunilor BRD și Nuclearelectrica (2,4%), TeraPlast (2,3%), Electrica (2%), Purcari (1,9%), Petrom (1,9%) și Romgaz (1,8%), conform datelor agregate de ZF de la BVB.

La polul opus, doar acțiunile Sphera Franchise Group au înregistrat creștere, de 1%, în timp ce acțiunile Aquila Part Prod au rămas la același preț cu cel din ziua anterioară. Din rândul indicilor bursieri, cele mai mari scăderi le-au avut BET-NG (minus 1,66%), BET și BET-TR (1,61%) și BET-XT (minus 1,5%).

Lichiditatea totală s-a ridicat la 1,56 mld. lei, având în vedere că în sistemul bursei au intrat și tranșele ultimei emisiuni de titluri de stat Fidelis, care au însumat 1,49 mld. lei. Fără acestea, restul tranzacțiilor cu toate instrumentele s-au ridicat la 72 mil. lei. Lichiditatea medie zilnică a urcat din nou peste 150 mil. lei ca urmare a listării titlurilor de stat, de la circa 143 mil. lei în ședința precedentă.

Citește și