Kaufland a deschis un hipermarket în stațiunea Sovata, județul Mureș, și a ajuns la o rețea națională de 138 de magazine
Grupul german Kaufland, liderul pieței locale de comerț după cifra de afaceri, a deschis marți, 15 decembrie, un nou magazine, în stațiunea balneoclimaterică Sovata, județul Mureș, acesta fiind hipermarketul cu numărul 138 al rețelei la nivel național și al zecelea…
Foto: Ziarul Financiar
Grupul german Kaufland, liderul pieței locale de comerț după cifra de afaceri, a deschis marți, 15 decembrie, un nou magazine, în stațiunea balneoclimaterică Sovata, județul Mureș, acesta fiind hipermarketul cu numărul 138 al rețelei la nivel național și al zecelea deschis de companie în anul calendaristic 2020.
Deschis inițial în 2017 sub un format estival, magazinul Kaufland din Sovata a funcționat temporar pe timpul verii, fiind amenajat într-un cort. Ca urmare a succesului în rândul clienților, Kaufland a transformat formatul de magazin într-unul permanent. Magazinul are o suprafață totală de peste 5.400 metri pătrați, din care peste 3.000 de metri pătrați sunt destinați spațiului interior de vânzare.
’’Deși a fost un an plin de provocări, compania și-a continuat planurile de investiții în România, alocând 300 de milioane euro, direcționate cu precădere spre achiziția de terenuri, modernizarea magazinelor existente, tehnologii noi, expansiune și construcție. Aproximativ 80 de locuri de muncă sunt create de Kaufland în cadrul acestui magazin, ce sprijină dezvoltarea economiei locale’’, au declarat reprezentanții Kaufland România într-un comunicat de presă.
Citește și
2 min
Iulian Tenchiu
34 min
Ștefan Stan
1 min
Iulian Tenchiu