zf.ro Abonează-te ZF
EUR/RON5,3498+0,07% USD/RON4,8428+0,57% GBP/RON6,4023+0,14% CHF/RON5,7814−0,21% Curs BNR · 13.11.2026
Analiza ZF · Economic

Kaufland devine cel mai valoros retailer din România

Kaufland devine cel mai valoros retailer din România după ce Metro Cash&Carry ajunge la o treime din valoarea din 2008, scrie Ziarul Financiar în ediția de miercuri.

de Liliana Gheorghiu - Mediafax , Editor Web 07.12.2011 · 08:52 1 min de citit

Topul celor mai valoroase companii din retailul local a suferit o schimbare de lider în acest an după ce germanii de la Kaufland au devansat eternul campion Metro Cash&Carry. Mai mult, pe poziția a doua a urcat retailerul francez Carrefour, pentru ca liderul din comerțul local Metro Cash&Carry să ocupe doar a treia poziție a podiumului „Celor mai valoroase 100 de companii din România“, proiect ajuns la a șasea ediție și realizat de ZF în colaborare cu casa de investiții Capital Partners.

În acest top „și-au făcut loc“ în total cinci retaileri (Kaufland, Carrefour, Metro Cash&Carry, Selgros Cash&Carry, Cora), evaluați la aproape 1,7 mld. euro.

Germanii de la Kaufland, parte a grupului Schwartz, au devenit în acest an cea mai valoroasă companie din comerțul românesc, devansând Metro Cash&Carry. Mai mult, în timp ce rivalii săi erau evaluați în scădere față de 2010 (Metro Cash&Carry), în stagnare (Carrefour) sau chiar ieșeau din top (Real), Kaufland a fost evaluată la 496 milioane de euro, valoare în creștere cu 17,8%.

Citește și