Kosovo este un exemplu de cum sărăcia naște ură și hrănește monștri. Până când conflictul cu Serbia sprijinită de Rusia nu este rezolvat, niciun investitor mare nu va veni cu bani în Kosovo

Violențele interetnice din Ko­so­vo, atacarea trupelor de menți­nere a păcii de acolo și reacția belicosă a președintelui sârb a adus din nou această mică țară balcanică în atenția Europei și a Americii, dar și a Rusiei și Chinei. Războaiele de epurare etnică din fosta Iugoslavie au fost sângeroase, iar semințele lor rodesc din nou. Iar cum răz­boiul pornit de Rusia în Ucraina consumă resurse occidentale, creează incertitudini eco­nomice și arată că pacea nu este ceva garantat, izbucnirea unui nou conflict în Balcani trebuie împiedicată. Dar care sunt mizele în Kosovo?

Sârbii kosovari au atacat și rănit trupe de menținere a păcii din UE și Moldova care pro­tejau primării câștigate de primari albanezi în alegeri locale pentru municipalități cu majori­ta­te sârbă boicotate de sârbi – rata de partici­pare la vot nu a depășit 4%. În Kosovo, popu­la­ția majoritară este cea albaneză (aproape 95%), sârbii fiind minoritari (1,5%). Războiul din Kosovo din 1998-1999 s-a purtat între Ar­mata de eliberare kosovară pe de o parte și ar­mata Republicii Federale Iugoslavia, net su­perioară ca număr de sol­dați și tehnică mili­tară, con­dusă de la Belgrad.

Iugoslavia cuprindea atunci Ser­bia și Munte­ne­gru, iar koso­varii lup­tau pentru indepen­dența față de Serbia. Războiul s-a terminat doar după ce avia­ția NATO a bombar­dat Bel­gradul. Prin urma­re, resenti­men­tele sunt mari de toate păr­țile, iar amintirea războiului a fost lăsată voit vie și în Belgrad și în Pris­tina. Bombardamentele NATO sunt și astăzi considerate controver­sate, nejustificate, dar necesare.