zf.ro Abonează-te ZF
EUR/RON5,3498+0,07% USD/RON4,8428+0,57% GBP/RON6,4023+0,14% CHF/RON5,7814−0,21% Curs BNR · 13.11.2026
Analiza ZF · Banci-Asigurari

KRUK - creanțe neperformante ale Patria Bank

Kruk SA, liderul pieței de management al creanțelor din Polonia, cu activitate și în România, a cumpărat în ianuarie 2019, prin intermediul companiilor pe care le controlează, credite neperformante în valoare nominală de 257 mil. lei de la Patria Bank,…

de Corina Matei , Editor Web 01.01.2021 · 10:00 2 min de citit
KRUK - creanțe neperformante ale Patria Bank

Foto: Ziarul Financiar

Kruk SA, liderul pieței de management al creanțelor din Polonia, cu activitate și în România, a cumpărat în ianuarie 2019, prin intermediul companiilor pe care le controlează, credite neperformante în valoare nominală de 257 mil. lei de la Patria Bank, instituție de credit deținută de fondul de investiții EEAF Financial Services din Amsterdam, condus de Horia Monda. Portofoliul scos la vânzare a fost segmentat în două tranșe, având o valoare totală de 502 mil. lei. Prima tranșă de circa 245 mil. lei a fost vândută în octombrie 2018 către Invest Capital LTD, parte a grupului Kruk, și a cuprins circa 9.800 de credite de consum negarantate acordate persoanelor fizice. A doua tranșă de 257 mil. lei, anunțată în ianuarie 2019, este formată din creanțe rezultând din contracte de credit garantate acordate persoanelor juridice și consumatorilor.

Patria Bank a avut în 2019 un profit net de 5,3 milioane de lei, față de pierderea de 267.000 de lei din 2018, în timp ce veniturile au crescut cu 4%, la 166,5 milioane de lei. Pe parcursul anului, banca și-a crescut portofoliul de credite și și-a redus rețeaua de unități teritoriale de la 81 de unități la 46 de unități. La S1/2020, banca avea un profit net de 4,8 milioane de lei, în creștere cu 70% față de aceeași perioadă din 2019, și un venit net bancar de 76,8 milioane de lei, plus 8%.

La jumătatea anului 2020, Patria Bank avea credite neperformante în valoare de 195 de milioane de lei, în scădere cu 7% față de finele anului 2019. Operațiunile de ștergere a creanțelor depreciate și de vânzări de credite neperformante au dus la reducerea ratei de expunere pe astfel de credite până la 3,94% la finele T1/2020, față de 4,08% la final de 2019 și 4,96% la final de 2018.

Citește și