La un nou nivel
Fostele mari platforme industriale redevin treptat „fabrici“, dar de această dată de conținut, pe măsură ce clădirile de birouri iau locul coloșilor industriali.
Foto: Ziarul Financiar
Fostele mari platforme industriale redevin treptat „fabrici“, dar de această dată de conținut, pe măsură ce clădirile de birouri iau locul coloșilor industriali. Spre deosebire de anii trecuți, când proiectele erau dezvoltate individual, treptat, acum sunt dezvoltate platforme integrate, sau sunt dezvoltate astfel încât să devină o zonă mixtă, de birouri, rezidențial și comercial, astfel încât zona să fie percepută drept un „minioraș“.
Potrivit companiei de consultanță Colliers International, în București am ajuns la aproape 2,4 mil. mp de spații de birouri moderne și vom depăși acest prag până la finalul anului. Pentru sfârșitul anului 2019, putem ajunge la 2,8 mil. mp dacă ne bazăm strict pe informațiile comunicate de dezvoltatori.
„În opinia noastră însă există semne de întrebare suficiente privind aproximativ un sfert din totalul de peste 320.000 mp programați a fi livrați anul viitor; discutăm, pe de-o parte, de o activitate îngreunată pe piața construcțiilor, precum și de faptul că unii proprietari ar putea deveni reticenți în a finaliza clădirile prea repede dacă nu ating o masă critică de chiriași care să se mute acolo încă de la inaugurare. Și, având în vedere cât de tensionată este piața muncii în zona de salariați cu studii superioare, un asemenea scenariu este destul de probabil“, a spus Simona Filip, Associate Director Office Agency în cadrul Colliers International România.
Citește și
3 min
Liviu Popescu
1 min
Claudia Medrega
15 min
Mircea Nica