Lăsați start-up-urile să producă! Le impozitați peste trei ani
Marian Dușan, președintele Asociației Romanian Business Accelerator, care derulează un proiect prin care 1.000 de tineri primesc consultanță în vederea pornirii unei afaceri, spune că în general doar 20% dintre cei care pornesc o afacere de la zero reușesc să construiască un business solid, dar că sprijinul oferit de cei care au experiență în mediul privat poate duce acest nivel de reușită mult m…
Foto: Ziarul Financiar
Marian Dușan, președintele Asociației Romanian Business Accelerator, care derulează un proiect prin care 1.000 de tineri primesc consultanță în vederea pornirii unei afaceri, spune că în general doar 20% dintre cei care pornesc o afacere de la zero reușesc să construiască un business solid, dar că sprijinul oferit de cei care au experiență în mediul privat poate duce acest nivel de reușită mult mai sus.
„În acest moment sunt 160 de tineri înscriși în proiect. Nu a fost o vârstă minimă pentru că noi credem că dacă spiritul de antreprenori s-a trezit în tine la 40 de ani, să ai posibilitatea să te afirmi. Tinerii sunt dinamici, stăpânesc computerul, știu să facă o aplicație, merg pe tehnologie, dar nu putem trăi doar din tehnologie. Trebuie să trăim și din producție, din noile zone care se dezvoltă în România“, a spus Marian Dușan în cadrul emisiunii ZF Live.
Proiectul-pilot dedicat afacerilor de la zero include 1.000 de tineri, dar proiectul întreg ajunge la 50.000 de start-up-uri până în 2020, respectiv 50.000 de locuri de muncă și 500 de milioane de euro destinați pentru tineri în România. „Noi am propus 20.000 de euro din partea statului pentru că și noi venim tot cu 20.000 de euro, cofinanțare. Noi nu luăm tinerii și le oferim finanțare, ci îi pregătim să obțină finanțare.“
Citește și
2 min
Ștefan Stan
2 min
Ștefan Stan
2 min
Cristina Roșca