Leader Team Broker vrea să facă asigurări dedicate firmelor care fac tranzacții de achiziții M&A. În 2021 a vândut în special asigurări auto, Cyber Risc, dar și Amazon
Leader Team Broker, o companie de brokeraj în asigurări, a ajuns la 7,2 mil. euro prime intermediate în anul 2021, în creștere cu 20%, față de anul 2020, aceasta fiind cel mai mare volum al intermedierilor din istoria companiei, potrivit informațiilor transmise de brokerul în asigurări.
Foto: Ziarul Financiar

Pentru 2022, brokerul are în plan să lanseze atât pe piața locală, cât și pe cea europeană produse noi pentru asigurarea clădirilor, o poliță M&A (merger&acquisitions – fuziuni și achiziții-n.red.) dedicată companiilor care sunt în proces de achiziții, precum și noi produse de sănătate și de călătorii.
Cele mai vândute asigurări de către companie în 2021 au fost cele auto, polițele pentru risc de atac cibernetic și asigurările pentru bunuri și clădiri. 2021 a fost și anul în care Leader Team Broker a ieșit pe piața europeană, în special cu asigurările de Cyber Risk, ca urmare a creșterii amenințărilor de atacuri cibernetice asupra companiilor, precum și cu asigurarea Amazon, poliță obligatorie solicitată de retailerul online tuturor companiilor care vând pe platforma americană și pe care Leader Team a creat-o special pentru vendorii din România și din Europa.
Citește și
3 min
Catalina Apostoiu
3 min
Ștefan Stan
1 min
Mirela Turlan