Leasingul operațional, singurul segment care mai crește
Piața de leasing operațional a înregistrat în primul trimestru o creștere de doar 3,5% față de aceeași perioadă a anului trecut, la 41.700 de autovehicule, urmând să ajungă la circa 45.000 pânâ la finalul lui 2013, potrivit datelor Asociației Societăților de Leasing Operațional (ASLO).
Foto: Ziarul Financiar

„Am asistat la un prim trimestru din 2013 care a reprezentat practic o stagnare în ceea ce privește dezvoltarea pieței de leasing operațional. Acest rezultat vine pe de o parte de la începutul de an, în care, de obicei, nu sunt mișcări masive în piață, dar mai ales din combinația mediului economic slab, a pieței auto în continuă scădere și a schimbărilor legislative (limitarea deductibilității cu amortizarea) care afectează activitatea firmelor de leasing operațional“, a declarat, într-un comunicat Bogdan Apahidean, președinte ASLO până la data de 18 aprilie. În perioada menționată au fost înmatriculate peste 2.200 de autovehicule prin leasing operațional, reprezentând o cotă de aproximativ 18% din totalul înmatriculărilor de autoturisme și autovehicule comerciale ușoare noi.
Citește și
3 min
Liviu Popescu
1 min
Claudia Medrega
15 min
Mircea Nica