Legea ASF-ului poate merge la promulgare
Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF), instituție care va prelua din 30 aprilie monitorizarea pieței de capital, a asigurărilor și pensiilor private, a primit ieri vot favorabil în plenul Senatului, forul decizional, iar legea de înființare va merge spre promulgare la Președinție.
Foto: Ziarul Financiar

„Plenul Senatului a votat favorabil înființarea ASF. Legea de înființare a ASF va merge spre promulgare la Președintele României și dacă nu sunt modificări, va merge spre publicare în Monitorul Oficial, moment din care legea va începe să aibă efecte“, a spus senatorul PNL Ovidiu Marian (foto).
ASF va fi condusă de un consiliu format din 17 membri, doar cinci dintre aceștia, președintele, prim-vicepreședintele și trei vicepreședinți, având funcții de execuție. Cei trei vicepreședinți vor fi responsabili de câte o piață financiară în parte: piața de capital, asigurări și pensii private. Restul de 12 membri nu au dreptul la cabinet și vor fi remunerați doar în baza indemnizației de ședință, nu a unei indemnizații lunare. Consiliul va fi cel care va întocmi organigrama noii instituții și va decide asupra necesarului de personal și a salariilor. În prezent, cele trei comisii autonome de supraveghere a pieței de capital, asigurărilor și pensiilor private au 450 de angajați și au încheiat 2011 cu deficite cumulate de 26 de milioane de lei din cauza cheltuielilor mari cu salariații.
Citește și
2 min
Ștefan Stan
1 min
Cristina Roșca