Legea care stabilește programul la referendum între 7.00 și 23.00 a fost promulgată
Președintele interimar, Crin Antonescu, a promulgat Legea pentru aprobarea Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 41/2012 prin care a fost modificată Legea referendumului, care stabilește programul de vot în intervalul 7.00 - 23.00.
Crin Antonescu a semnat marți Decretul referitor la promulgarea Legii privind aprobarea Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 41/2012 pentru modificarea și completarea Legii nr. 3/2000 privind organizarea și desfășurarea referendumului.
Legea va intra în vigoare la momentul publicării în Monitorul Oficial.
Camera Deputaților a adoptat, în 18 iulie, proiectul de modificare a Ordonanței de Urgență 41/2012 privind organizarea referendumului, fiind menținută forma adoptată în plenul Senatului, cu extinderea intervalului orar de votare. Proiectul prevede în textul de modificarea a Ordonanței un interval de votare în cazul referendumului de la ora 7.00 la ora 23.00.
Citește și
1 min
Liviu Popescu
4 min
Matei Pantea
2 min
Ziarul Financiar