Legea insolvenței persoanelor fizice, la un pas de a fi adoptată
Proiectul controversat al legii privind insolvența persoanelor fizice este la un pas de a fi adoptat, urmând să fie dezbătut mâine în Camera Deputanților, care este for decizional. Pe scurt, legea prevede ca un debitor care nu își mai poate achita datoriile să poată fi „ajutat“ cu un plan de rambursare pe 5 ani sub supravegherea unei comisii de insolvență.
Foto: Ziarul Financiar

„Sper ca mâine (marți-n.red) legea să primească aviz favorabil și miercuri să intre în dezbatere în plen. Proiectul include două proceduri: procedura administrativă și cea de lichidare. A doua se face doar în fața instanțelor când un debitor știe că nu mai are nicio șansă de redresare și cere lichidarea activelor.Prima presupune un plan de rambursare pe 5 ani cu posibilitatea de prelungire un an. Inițial, partenerii internaționali voiau un plan pe trei ani și consider un succes că am reușit extinderea termenului“, a spus pentru ZF deputatul Ana Birchall (PSD), inițiatoarea proiectului.
Proiectul de lege privind insolvența personală a stârnit multe controverse de-a lungul vremii, principalele obiecții venind din partea băncilor, care au susținut că o astfel de lege ar putea încuraja datornicii să nu își mai plătească la timp datoriile. Riscul nu este asociat numai băncilor, ci tuturor categoriilor de creditori, care ar putea fi dezavantajați de o astfel de măsură, spun contestatarii măsurii.
Citește și
3 min
Ștefan Stan
2 min
Ioana Mihai-Andrei
3 min
Dragos Damian