zf.ro Abonează-te ZF
EUR/RON5,3498+0,07% USD/RON4,8428+0,57% GBP/RON6,4023+0,14% CHF/RON5,7814−0,21% Curs BNR · 13.11.2026
Analiza ZF · Banci-Asigurari

Libra Internet Bank adaugă în portofoliu o soluție digitală pentru comercianți, prin care telefonul mobil devine terminal de plată

Libra Internet Bank a introdus în portofoliu aplicația „Libra mPOS“, prin care comercianții pot înlocui POS-ul clasic cu dispozitive mobile Android, soluția reprezentând o metodă sigură și flexibilă de acceptare la plată a cardurilor bancare contactless și a device-urilor dotate…

de Cristina Bellu , Reporter 07.03.2023 · 10:32 1 min de citit și în ziarul tipărit
Libra Internet Bank adaugă în portofoliu o soluție digitală pentru comercianți, prin care telefonul mobil devine terminal de plată

Foto: Ziarul Financiar

Libra Internet Bank a introdus în portofoliu aplicația „Libra mPOS“, prin care comercianții pot înlocui POS-ul clasic cu dispozitive mobile Android, soluția reprezentând o metodă sigură și flexibilă de acceptare la plată a cardurilor bancare contactless și a device-urilor dotate cu tehnologia NFC, care utilizează metode alternative de plată (telefon, smartwatch). 

„Construită în jurul nevoii de siguranță, accesibilitate și ușurință în utilizare, noua aplicație reprezintă soluția ideală pentru toți comercianții care activează în domenii unde viteza și mobilitatea sunt indispensabile“, spune Emil Bituleanu, director general al Libra Internet Bank. 

Aplicația este disponibilă în Google Play și poate fi instalată pe telefonul mobil sau pe tabletă, de unde poate fi accesată cu ajutorul datelor de autentificare furnizate de Libra Internet Bank, în baza unui contract semnat în prealabil. Toate tranzacțiile derulate prin „Libra mPOS“ sunt securizate și pot fi urmărite cu ușurință, direct din aplicație, spun oficialii băncii. 

Citește și