Ling Leng, CEO al brandului chinezesc Tineco: Vrem să ajungem numărul unu pe piața aspiratoarelor verticale smart din România în următorii 3 ani
Tineco, brandul chinez cunoscut în principal pentru aparatele inteligente de curățenie și îngrijire a pardoselilor, și-a propus să devină lider în România pe segmentul aspiratoarelor verticale cu funcție de spălare în următorii circa trei ani și să capteze jumătate din această piață.
Foto: Ziarul Financiar
♦ Compania, prezentă pe plan local de aproape un an, consideră că România este o piață cu o creștere foarte rapidă, unde oportunitățile sunt semnificative.
Tineco, brandul chinez cunoscut în principal pentru aparatele inteligente de curățenie și îngrijire a pardoselilor, și-a propus să devină lider în România pe segmentul aspiratoarelor verticale cu funcție de spălare în următorii circa trei ani și să capteze jumătate din această piață. Compania a început oficial vânzările pe plan local de la mijlocul anului trecut (2024), având în prezent în gamă 12 modele de aspiratoare verticale. Produsele Tineco sunt distribuite în România de Green Leaves Technical, compania care aduce pe plan local și brandurile chineze de smartphone-uri Oppo și OnePlus.
„Suntem deja numărul unu în această categorie – aspirare și spălare simultană – la nivel global, iar pe piața europeană am început în principal pe piețele din Germania și Franța. În Europa de Est, România este a doua piață pe care o abordăm după Polonia. Fiind numărul unu la nivel global, obiectivul nostru pe termen mediu este să devenim, de asemenea, numărul unu în această categorie pe piața românească“, a declarat într-un interviu pentru ZF Ling Leng, CEO-ul Tineco. El a adăugat că ținta companiei este de a câștiga 50% cotă de piață pe plan local: „Pe baza calculelor noastre interne, în piețele mature din Europa de Vest unde operăm, preluăm aproape jumătate din cota de piață în această categorie. Acesta va fi, de asemenea, obiectivul nostru aici. Avem două obiective: să fim numărul unu în categorie și să captăm jumătate din piață. Suntem o marcă foarte tânără în România, dar matură la nivel global și de obicei ne ia aproximativ trei până la patru ani pentru a atinge astfel de obiective. Dar vrem să realizăm acest lucru aici în doi până la trei ani.“
Citește și
2 min
Ioana Mihai-Andrei
3 min
Dragos Damian
2 min
Iulian Tenchiu