zf.ro Abonează-te ZF
EUR/RON5,3498+0,07% USD/RON4,8428+0,57% GBP/RON6,4023+0,14% CHF/RON5,7814−0,21% Curs BNR · 13.11.2026
Analiza ZF · Burse - Fonduri mutuale

Listările secundare pe mai multe burse, în lucru la ASF

Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) lucrează la un proiect de regulament care va permite listarea secundară pe mai multe burse, prin intermediul unor instrumente financiare numite certificate de depozit, a companiilor care sunt deja listate la bursa din București.

de Corina Matei , Editor Web 17.09.2014 · 18:01 2 min de citit și în ziarul tipărit
Listările secundare pe mai multe burse, în lucru la ASF

Foto: Ziarul Financiar

Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) lucrează la un proiect de regulament care va permite listarea secundară pe mai multe burse, prin intermediul unor instrumente financiare numite certificate de depozit, a companiilor care sunt deja listate la bursa din București.

Lucrările la acest proiect au loc în condițiile în care Franklin Templeton, administratorul activelor Fondului Proprietatea, a cerut autorității să modifice legislația secundară astfel încât să poată lista fondul pe bursa de la Londra, pe un segment de piață dedicat fondurilor de investiții. În prezent, doar pentru acțiunile nou emise, așa cum a fost cazul listărilor Romgaz și Electrica, este posibilă listarea secundară pe o altă bursă. Romgaz și Electrica s-au listat concomitent pe două burse: la Londra și la București, însă grosul tranzacțiilor se face pe bursa de la București. Listarea celor două companii la Londra a fost o soluție ca ofertele de acțiuni, de ordinul a câte 400 milioane de euro, să fie subscrise integral.

Dacă acest regulament va fi aprobat de consiliul ASF, practic orice companie listată la București, fie că este Petrom, Banca Transilvania, Transgaz sau Biofarm, se va putea tranzacționa și pe o altă bursă.

Citește și