zf.ro Abonează-te ZF
EUR/RON5,3498+0,07% USD/RON4,8428+0,57% GBP/RON6,4023+0,14% CHF/RON5,7814−0,21% Curs BNR · 13.11.2026
Analiza ZF · Burse - Fonduri mutuale

Liviu Hagea, cel mai mare acționar al Prebet Aiud, și-a vândut participația de 30,9% la producătorul de prefabricate pentru 16,2 mil. lei

Prebet Aiud (simbol bursier PREB), producător de prefabricate din beton armat și precomprimat, a anunțat marți la Bursa de Valori București că Liviu Hagea, cel mai mare acționar al companiei, și-a lichidat deținerea de 30,86% printr-o tranzacție realizată în data…

de Robert Manea , Editor Web 16.11.2021 · 16:20 1 min de citit
Liviu Hagea, cel mai mare acționar al Prebet Aiud, și-a vândut participația de 30,9% la producătorul de prefabricate pentru 16,2 mil. lei

Foto: Ziarul Financiar

Prebet Aiud (simbol bursier PREB), producător de prefabricate din beton armat și precomprimat, a anunțat marți la Bursa de Valori București că Liviu Hagea, cel mai mare acționar al companiei, și-a lichidat deținerea de 30,86% printr-o tranzacție realizată în data de 16 noiembrie 2021.

În sistemul BVB au fost înregistrate marți la ora 10.57 două tranzacții tip DEALS cu acțiuni PREB, realizate la prețul de 1,15 lei pe unitate, în scădere cu 8,37% față de cel din ședința precedentă, în valoare cumulată de 16,3 mil. lei.

De asemenea, compania a fost informată marți printr-un raport că Nicolae Christopher Rațiu, membru al Consiliului de Administrație, a vândut un pachet de 139.727 de acțiuni PREB la prețul de 1,15 lei pe unitate, tranzacție care s-a ridicat la 160.686 lei, potrivit calculelor realizate de ZF.

Citește și