Locomotiva fabricilor românești: exporturi de 1,8 miliarde de euro
Exportul de mobilă și-a continuat parcursul ascendent anul trecut, având în primele 11 luni o creștere de aproape 12% care probabil că s-a păstrat și în decembrie.
Foto: Ziarul Financiar
Exporturile s-au majorat puternic în timpul crizei, ajungând să se dubleze comparativ cu 2008, fiind una dintre puținele industrii cu un aport pozitiv la balanța comercială a României. În primele 11 luni ale anului, exporturile au ajuns la 1,739 miliarde de euro și au sărit probabil de 1,8 mld. euro până la finalul anului.
Aramis Invest, Italsofa și Taparo sunt cei mai mari exportatori locali, arată o analiză a Business Construct pe baza datelor Institutului Național de Statistică. Aramis este de altfel cel mai mare producător român din acest sector, iar conform informațiilor din piață ar fi și cel mai mare furnizor local al IKEA. Livrările externe începute în 1997 reprezintă mai bine de 90% din rulajul companiei din Baia Mare. În 2013, compania a înregistrat o cifră de afaceri de 546 de milioane de lei (123,5 mil. euro) și avea aproape 3.000 de angajați.
Dacă Aramis este o afacere antreprenorială românească, jucătorul clasat pe locul doi în topul exportatorilor este o investiție străină. Italienii de la Natuzzi lucrează la capacitate maximă la Baia Mare, iar fabrica a generat, în 2013, 25% din veniturile înregistrate de grupul italian pe segmentul de produse tapițate. Italsofa România, subsidiara grupului italian, a realizat în 2013 o cifră de afaceri de 70,5 mil. euro și a avut un număr mediu de 1.332 de angajați
Citește și
3 min
Ștefan Stan
1 min
Mirela Turlan
1 min
Simona Vasile