Loucas Ellinas, proprietarul Chronolink, importatorul Rolex, a cumpărat un spațiu comercial în Primăverii cu 10.000 de euro/mp. Tranzacția este cea mai scumpă de acest tip semnată vreodată în România
Chronolink, importatorul ceasurilor Rolex pe piața locală, companie deținută de omul de afaceri Loucas Ellinas, a cumpărat cu 500.000 de euro spațiul comercial de la parterul clădirii Nordis Primăverii Boutique.
Foto: Ziarul Financiar
Chronolink, importatorul ceasurilor Rolex pe piața locală, companie deținută de omul de afaceri Loucas Ellinas, a cumpărat cu 500.000 de euro spațiul comercial de la parterul clădirii Nordis Primăverii Boutique. Raportat la suprafața de 50 mp a spațiului, tranzacția a fost parafată cu prețul de 10.000 de euro metrul pătrat, cea mai scumpă de acest tip semnată vreodată în România. Chronolink are trei spații comerciale, iar pe lângă cel din Primăverii mai are unul pe Calea Victoriei și unul în cadrul hotelului Marriott și a vizat întotdeauna spații stradale. Nordis Group, dezvoltatorul controlat de omul de afaceri Emanuel Poștoacă, a inaugurat clădirea de pe bdul Primăverii în luna februarie a acestui an, după o investiție de 8 mil. euro.
Clădirea este situată pe Bulevardul Primăverii, nr. 20 și are o suprafață totală de 1.030 de metri pătrați. Nordis Primăverii Boutique dispune de 4 locuințe, dintre care 3 apartamente de lux și un penthouse situat pe ultimele trei etaje. La demisol, clădirea dispune și de un spațiu de birou. Dezvoltatorul imobiliar român Nordis Group estimează încasări de 100 milioane euro în 2021 din vânzarea ansamblurilor hoteliere și rezidențiale din Mamaia, Sinaia și Brașov, în condițiile în care primele patru luni ale anului au adus vânzări de 21 milioane euro, jumătate din suma raportată pe întregul an 2020.
Având în vedere avansul cererii pentru locuințe pentru investiție și de vacanță, compania a decis să își tripleze echipa de vânzări. Până la finalul lui 2021, Nordis Group vrea să vândă peste 1.400 de apartamente, după ce în primele patru luni au fost vândute 230 unități.
Citește și
2 min
Ștefan Stan
2 min
Ștefan Stan
2 min
Cristina Roșca