zf.ro Abonează-te ZF
EUR/RON5,3498+0,07% USD/RON4,8428+0,57% GBP/RON6,4023+0,14% CHF/RON5,7814−0,21% Curs BNR · 13.11.2026
Analiza ZF · Auto & Transporturi

O lună de la intrarea în spațiul Schengen pe cale aeriană: minutele câștigate prin lipsa controlului vamal, cel mai mare câștig. Estimare ZF: 1,5 milioane de pasageri au plecat spre state Schengen în aprilie

România a intrat în spațiul Schengen pe cale aeriană pe data de 31 martie 2024, iar primele efecte resimțite de pasageri au fost eliminarea controlului vamal și reducerea timpilor de așteptare la cozile destinate verificării actelor de identitate.

de Vali Pencu , Colaborator 30.04.2024 · 21:36 2 min de citit și în ziarul tipărit
O lună de la intrarea în spațiul Schengen pe cale aeriană: minutele câștigate prin lipsa controlului vamal, cel mai mare câștig. Estimare ZF: 1,5 milioane de pasageri au plecat spre state Schengen în aprilie

Foto: Ziarul Financiar

România a intrat în spațiul Schengen pe cale aeriană pe data de 31 martie 2024, iar primele efecte resimțite de pasageri au fost eliminarea controlului vamal și reducerea timpilor de așteptare la cozile destinate verificării actelor de identitate.  În prima lună, peste 1,5 milioane de turiști au călătorit către destinațiile din spațiul Schengen, potrivit estimărilor ZF. David Ciceo, președintele Asociației Aeroporturilor din România, a declarat pentru Comisia Europeană de Turism că zborurile către zonele Schengen reprezintă 70% din traficul total înregistrat pe aeroporturile locale. Rareș, 29 de ani, a călătorit la mijlocul lunii aprilie în Malta, o destinație aflată în spațiul Schengen, și spune că efectul real s-a simțit în reducerea timpului de așteptare la vamă.  „Intrarea în Schengen aduce cu sine mai puțin stres, un traseu prin aeroport cât mai simplu și rapid, iar când adăugăm și marja de eroare pe care o luăm în calcul, economisim cel puțin o oră la fiecare zbor”, spune Rareș.

Anul trecut, aeroporturile locale au înregistrat un trafic de 24,9 milioane de pasageri. Pentru anul acesta este așteptată o creștere și ca urmare a intrării României în spațiul Schengen pe cale aeriană.


 

Citește și