Lungul drum al antreprenoriatului local către bursă
La început a fost antreprenorul. Pornit la drum în 1990, anul renașterii economiei de piață în România, cu mult entuziasm și mult mai puțin capital, a identificat rapid drumul către bănci, ca primă sursă de finanțare a dezvoltării afacerii. Relativ rapid, la mijlocul anilor ’90, a (re)apărut în România și bursa și, tot în aceeași perioadă, au început să apară și fondurile de investiții, dar sursa…
Foto: Ziarul Financiar
La început a fost antreprenorul. Pornit la drum în 1990, anul renașterii economiei de piață în România, cu mult entuziasm și mult mai puțin capital, a identificat rapid drumul către bănci, ca primă sursă de finanțare a dezvoltării afacerii. Relativ rapid, la mijlocul anilor ’90, a (re)apărut în România și bursa și, tot în aceeași perioadă, au început să apară și fondurile de investiții, dar sursa principală de finanțare a antreprenorilor români a continuat să fie până în ziua de azi sectorul bancar.
Cauzele diversificării reduse a surselor de finanțare accesate de antreprenorii locali sunt diverse, însă țin în mare măsură de parcursul unei maturizări progresive a instituțiilor pieței, de capacitatea bursei de a atrage capital, pe de o parte, și de disponibilitatea antreprenorilor locali de a își asuma regimul de transparență și guvernanță corporativă aduse de rigorile bursei, pe de altă parte.
Bursa de Valori București a reușit în ultimii ani atragerea unui număr în creștere de societăți înființate de antreprenori români, inclusiv unele dintre cele mai mari și chiar lideri de piață în domeniile în care activează, iar piața AeRO și-a demonstrat abilitatea de a asigura finanțarea unor firme aflate încă în faza de început (dintre care unele au trecut deja pe piața principală a BVB sau sunt în curs de a face acest pas). Există așadar premise și tendințe favorabile pentru a vedea în perioada următoare un număr și mai mare de antreprenori care să facă pasul spre bursă. Cu siguranță există și „candidați” suficienți, mai ales dacă avem în vedere că actualmente un număr extrem de mic dintre cele mai mari 25 de firme deținute de antreprenori români sunt prezente pe bursă.
Citește și
3 min
Rareș Udrescu
3 min
Rareș Udrescu
5 min
Cristian Hostiuc