Mădălina Teodorescu, deputy CEO al BRD, retail: Ce avem de făcut este să abordăm cu curaj orice oportunitate care va apărea, pentru că oportunități există cu siguranță. Important este să fim pregătiți să le identificăm și să le valorificăm
Perioadele de liniște au devenit o excepție, nu regula. După succesiunea de șocuri din ultimii ani, de la pandemie la războaie și tensiuni geopolitice, companiile sunt nevoite să învețe să opereze într-un mediu în care incertitudinea este permanentă.
Foto: Ziarul Financiar
♦ „Din a doua jumătate a anului trecut am observat o tendință accentuată de prudență în zona creditării. În lunile aprilie și mai este pentru prima dată când am observat volume noi de credite generate la un nivel superior celui înregistrat în aceeași perioadă a anului anterior, după aproximativ un an de stagnare sau încetinire“.
Perioadele de liniște au devenit o excepție, nu regula. După succesiunea de șocuri din ultimii ani, de la pandemie la războaie și tensiuni geopolitice, companiile sunt nevoite să învețe să opereze într-un mediu în care incertitudinea este permanentă. În acest context, diferența nu va mai fi făcută de cei care așteaptă stabilizarea piețelor, ci de cei care au curajul să identifice și să valorifice oportunitățile chiar și în cele mai dificile momente, a explicat Mădălina Teodorescu, deputy CEO retail, BRD SocGen, în cadrul ZF Bankers Summit 2026.
„Cred că este esențial să fim curajoși în perioadele de incertitudine. Nu cred că va mai urma o perioadă de liniște deplină. De câțiva ani avem impresia că suntem confruntați cu surprize tot mai mari, pandemia de COVID-19, războaiele, tensiunile geopolitice, astfel că nu cred că se mai pune problema unei perioade lipsite de provocări sau de evenimente neașteptate. Cred însă că am ajuns la un nivel de maturitate care ne permite să gestionăm mai bine astfel de contexte. Suntem alături de clienții noștri pentru a-i sprijini și pentru a le oferi încrederea necesară pentru a merge mai departe. Consider că ceea ce avem de făcut este să abordăm cu curaj orice oportunitate care va apărea, iar oportunități vor exista cu siguranță. Important este să fim pregătiți să le identificăm și să le valorificăm“.
Citește și
3 min
Catalina Apostoiu
3 min
Ștefan Stan
1 min
Mirela Turlan