Magazinul online de cadouri experiențiale Complice.ro: Buget mediu pentru cadouri experiențiale, 550 lei. Valoarea medie alocată experiențelor individuale a scăzut anul acesta
Bugetul mediu pentru cadouri experiențiale a ajuns anul acesta la 550 lei, au transmis reprezentanții companiei Complice.ro, magazinul online ce oferă o serie de pachete de experiențe pentru persoane fizice și companii. Zborul într-un simulator Boeing, zborul cu avionul ușor…
Foto: Ziarul Financiar
Bugetul mediu pentru cadouri experiențiale a ajuns anul acesta la 550 lei, au transmis reprezentanții companiei Complice.ro, magazinul online ce oferă o serie de pachete de experiențe pentru persoane fizice și companii. Zborul într-un simulator Boeing, zborul cu avionul ușor sau cu parapanta, terapia prin plutire sau degustările de vin, ciocolată sau whiskey, se numără printre cele mai apreciate cadouri experiențiale din 2024.
„Atunci când vorbim de bugete mari, femeile sunt cele mai darnice în ceea ce privește cadourile experiențiale, cu 50% mai mult decât clienții bărbați. FlexiBox, soluția care permite beneficiarului să-și aleagă experiența dorită, este preferată de 45% dintre comenzile plasate de femei, comparativ cu 40% din comenzile bărbaților. Femeile înclină să lase alegerea experienței pe seama partenerilor, în timp ce bărbații preferă să aleagă direct. Valoarea medie alocată experiențelor individuale a scăzut anul acesta atât pe fondul incertitudinii sociale și comportamentului mai precaut al cumpărătorilor, dar și datorită extinderii portofoliului Complice cu experiențe noi, orientate și către bugete mai mici“, a spus Oana Pascu, fondator al Complice.ro.
Potrivit sursei citate, 71% dintre comenzile din anul 2024 au fost plasate de femei, iar valoarea medie per comandă se situează la aproximativ 110 euro, similară cu cea a comenzilor plasate de bărbați, de 109 euro.
Citește și
2 min
Ștefan Stan
2 min
Ștefan Stan
2 min
Ziarul Financiar