Mai poate fi tratat glasul „ruginit“ al roților de tren?

După Revoluție, calea ferată a devenit „Cenușăreasa“ infrastructurii de transport, așa cum a fost numită inclusiv de mai mulți miniștri ai transporturilor. Cu o cheltuială medie anuală pentru reparații și întreținere de doar 1.300 de euro pe kilometru, infrastructura feroviară din România a ajuns într-o situație dezastruoasă, în care viteza medie pentru trenurile de călători nu depășește 45 kilometri/h. În acest context, dacă în 1990 CFR avea 407 milioane de călători, în 2013 numărul acestora a ajuns la 57 de milioane și nimic nu lasă impresia că tendința de scădere s-a oprit.

Care este explicația? O călătorie cu trenul prin România poate fi o adevărată bătaie de cap, mai ales când aceasta depășește o durată de 3-4 ore. Când o călătorie cu trenul de la București la Oradea durează cel puțin 13 ore, mai mult decât un zbor de la Moscova la New York, iar biletul costă în jur de 130 de lei, te gândești ce opțiuni ai. Deși infrastructura rutieră are lipsurile ei, cu ma­șina se poate ajunge din București la Oradea în opt – zece ore, iar de la doi pasageri în sus costurile sunt aceleași sau chiar mai mici ca ale biletelor de tren, având în vedere un cost al carburantului de aproximativ 250 de lei pentru parcurgerea celor 600 de kilometri dintre cele două orașe (dacă luăm în calcul un consum mediu de 7 litri/100 km/h).

Un mix de transport coerent ar trebui să includă transport rutier rapid și transport feroviar ieftin, însă în România deocamdată nu există nici unul, nici altul. În timp ce Europa de Vest, unde infrastructura rutieră este deja pusă la punct, se mizează din ce în ce mai mult pe transportul feroviar datorită faptului că este mai puțin poluant și mult mai sigur decât cel rutier, în România calea ferată a devenit o „pată“ neagră ce pare imposibil de curățat.