Mallurile au pus frână
După un an cu două inaugurări majore, investițiile în retail au pus, cel puțin în București fână în 2017. Consultanții vorbesc în continuare despre un potențial mall în nord-vestul Capitalei, însă amintesc că procesul lung de obținere a autorizațiilor de construcție este una dintre piedicile care stau în calea dezvoltatorilor.
Foto: Ziarul Financiar
La sfârșitul primului semestru al acestui an, stocul de retail modern din România a atins nivelul de 3,57 de milioane de metri pătrați, din care aproximativ o treime – respectiv 1,22 milioane de metri pătrați – se află în București. Datele sunt aceleași ca la începutul anului, în condițiile în care, în prima jumătate a anului, nu au fost consemnate livrări.
Cu toate acestea, stocul de retail modern din România este în continuare subdimensionat, prin raportare la țările din regiune, însă și venitul mediu pe plan local este mai scăzut față de acele țări.
„Profilul consumatorului din România este înclinat spre consum, ținând cont că gospodăriile din România alocă circa 70% din venituri pentru cheltuielile de consum”, spune Bogdan Marcu, partner retail agency în cadrul companiei de consultanță imobiliară Cushman & Wakefield Echinox.
Citește și
2 min
Liviu Popescu
2 min
Matei Pantea
1 min
Liviu Popescu