„Manhattanul“ Bucureștiului e imun la pandemie. Parcul Herăstrău și Satul Francez atrag tranzacții imobiliare de peste 400 de milioane de euro. Această zonă din centrul Capitalei este una exclusivistă, unde prețurile apartamentelor urcă la s
Zona din jurul Satului Francez continuă să atragă noi dezvoltări imobiliare datorită proximității față de polul de birouri din zona Aviației, dar și față de cluburile și restaurantele exclusiviste din jurul Parcului Herăstrău.
Foto: Ziarul Financiar
Zona din jurul Satului Francez continuă să atragă noi dezvoltări imobiliare datorită proximității față de polul de birouri din zona Aviației, dar și față de cluburile și restaurantele exclusiviste din jurul Parcului Herăstrău.
„Principalul atu e reprezentat de parcul și lacul Herăstrău, cel mai mare din București, și de apropierea de lacul Floreasca. Acestea formează unul dintre cele mai mari ansambluri parc-lac din Europa. Zona se află în proximitatea celor două aeroporturi, ceea ce este un alt avantaj. Aceasta a fost și va rămâne o zonă exclusivistă, cu potențial. Dacă ne uităm la aglomerația de companii și corporații care își desfășoară activitatea în această zonă, înțelegem că nu există suficiente opțiuni pe segmentul rezidențial aici pentru acești oameni“, a explicat Beatrice Dumitrașcu, VP Residential Division în cadrul dezvoltatorului imobiliar One United Properties.
Tendința de eficientizare a timpului personal face ca proiectele multifuncționale, care oferă case, birouri și spații comerciale în același loc, să fie alegerea tot mai multor clienți. Pentru noi toți, timpul este foarte prețios, tocmai de aceea asistăm la tendința de reducere a orelor petrecute pe drum până la serviciu sau la cumpărături.
Citește și
2 min
Ștefan Stan
1 min
Cristina Roșca