Manuel Valls: Marea Britanie va avea „mult de pierdut“ dacă va ieși din Uniunea Europeană
Premierul Franței Manuel Valls avertizează că Marea Britanie și în special zona financiară City of London vor avea „mult de pierdut dacă îi vor întoarce spatele Europei“, scrie AFP.
Foto: Ziarul Financiar
Premierul Franței Manuel Valls avertizează că Marea Britanie și în special zona financiară City of London vor avea „mult de pierdut dacă îi vor întoarce spatele Europei“, scrie AFP. Premierul Marii Britanii David Cameron a promis organizarea în 2017 a unui referendum privind apartenența țării la Uniunea Europeană. „Cunosc termenele anunțate în următorii ani privind exprimarea cetățenilor în legătură cu destinul și viitorul. O spun seren și sincer: Franța vrea ca Marea Britanie să rămână în Uniunea Europeană“, a declarat Manuel Valls.
„Marea Britanie și în special City of London vor avea mult de pierdut dacă vor întoarce spatele Europei“, a adăugat premierul Franței. Europa are nevoie de reforme pentru simplificarea, transparentizarea acțiunilor politice, pentru apropierea între popoare și pentru acoperirea vidului democratic, a admis Valls.“Dar britanicii nu trebuie să abandoneze nava europeană, ci trebuie să contribuie pentru a menține Europa ca un continent de referință, un continent care să aibă putere din punct de vedere economic, industrial, tehnologic, științific, diplomatic și militar“, a insistat premierul Franței.
Citește și
2 min
Ziarul Financiar
1 min
Ziarul Financiar
3 min
Ștefan Stan