zf.ro Abonează-te ZF
EUR/RON5,3498+0,07% USD/RON4,8428+0,57% GBP/RON6,4023+0,14% CHF/RON5,7814−0,21% Curs BNR · 13.11.2026
Analiza ZF · Banci-Asigurari

Marile bănci centrale continuă lupta cu inflația prin majorări de dobânzi, semn că nu le sperie furtuna bancară. În zona euro, creditul cel mai probabil va continua să se scumpească. În Ungaria, banca centrală se luptă și cu inflația, și cu guvernul, care

În SUA, în zona euro, în Marea Bri­tanie și în Elveția băncile centrale con­tinuă să lupte prin majorări de dobânzi cu o inflație care nu doar că nu ce­dea­ză, dar pe unele fronturi și contraata­că.

de Mirela Turlan , Editor Web 23.03.2023 · 19:25 2 min de citit
Marile bănci centrale continuă lupta cu inflația prin majorări de dobânzi, semn că nu le sperie furtuna bancară. În zona euro, creditul cel mai probabil va continua să se scumpească. În Ungaria, banca centrală se luptă și cu inflația, și cu guvernul, care

Foto: Ziarul Financiar

În SUA, în zona euro, în Marea Bri­tanie și în Elveția băncile centrale con­tinuă să lupte prin majorări de dobânzi cu o inflație care nu doar că nu ce­dea­ză, dar pe unele fronturi și contraata­că. Este un semn că pagubele pe care le fac prețurile în creștere în economii sunt mult prea mari pentru a fi trecute pe plan secund și că economiile în sine sunt rezistente la rece­siu­ne. Apoi, creșterile recente de dobânzi semna­li­zează încrederea băncilor centrale că proble­me­le din sectorul bancar pot fi ținute sub control. De aceea, cel puțin în zona euro, unde furtuna bancară a lovit doar acțiunile băncilor și nu instituțiile de credit, este de așteptat ca dobânzile să-și continue creșterea, poate nu la fel de agresiv ca până acum.

În Europa de Est, situația este dife­rită deoarece băncile centrale au o­prit de mult ofensiva majorărilor de dobânzi și așteaptă să vadă e­fec­tul acțiunilor de până acum. În Polonia, spre exemplu, infla­ția a accelerat la un nou record în februarie, însă cei mai mulți analiști și mai ales oficiali asigu­ră că acela este punctul de vârf de unde începe lungul drum des­cen­dent. În economia poloneză, cea mai mare din regiune, creșterile de prețuri au fost conduse de scumpiri la alimente, transport și energie, de mult timp motoarele principale ale inflației.

Și în Ungaria banca centrală poartă o lup­tă, dar cu guvernul cheltuitor, care vrea do­bânzi mai mici. Mai precis, banca centrală este sub asediul guvernului, care i-a limitat capaci­tatea de a înăspri politica monetară printr-un decret ce interzice investitorilor instituționali locali și deponenților mari să profite de fa­ci­litățile de depozit pe perioadă foarte scurtă cu dobândă de 18% ale instituției, potrivit Bloomberg.

Citește și