zf.ro Abonează-te ZF
EUR/RON5,3498+0,07% USD/RON4,8428+0,57% GBP/RON6,4023+0,14% CHF/RON5,7814−0,21% Curs BNR · 13.11.2026
ZF Agrobusiness Summit 2025 · Retail & Agrobusiness

Marinel Horablaga, director, Stațiunea de Cercetare Dezvoltare Agricolă de la Lovrin: Anul acesta am vândut 2.500 tone de sămânță la export, produsul românesc este apreciat

Cercetarea românească în domeniul soiurilor de semințe care pot fi cultivate încearcă să dezvolte noi produse, însă are nevoie de susținere pentru a se dezvolta. Acest domeniu are o importanță vitală pentru securitatea alimentară consideră Marinel Horablaga, directorul Stațiunii de Cercetare…

de Iulian Tenchiu 22.10.2025 · 09:30 1 min de citit
Marinel Horablaga, director, Stațiunea de Cercetare Dezvoltare Agricolă de la Lovrin: Anul acesta am vândut 2.500 tone de sămânță la export, produsul românesc este apreciat

Foto: Ziarul Financiar

Cercetarea românească în domeniul soiurilor de semințe care pot fi cultivate încearcă să dezvolte noi produse, însă are nevoie de susținere pentru a se dezvolta. Acest domeniu are o importanță vitală pentru securitatea alimentară consideră Marinel Horablaga, directorul Stațiunii de Cercetare Dezvoltare Agricolă de la Lovrin, din județul Timiș.

„Eu cred că sistemul de cercetare românesc încearcă să își facă simțită prezența. Anul acesta SCDA Lovrin a vândut 2.500 tone de sămânță la export. Am vândut ovăz de toamnă, ovăz de primăvară, orz, orzoaică, grâu, triticale. Sunt soiuri create de noi sau de Fundulea. Sunt soiuri pe care noi le-am multiplicat și le vindem la export”, a spus Marinel Horablaga, prezent la conferința ZF Agrobusiness Summit 2025.

El este doctor în agronomie cu o experiență de peste 20 de ani în cercetare. La Lovrin, activitatea de cercetare se desfășoară pe două direcții principale: cercetare fundamentală și ameliorare genetică, respectiv dezvoltare tehnologică. Instituția deține brevete pentru soiuri elite și superelite de grâu, porumb, cânepă și plante furajere.

Citește și