Marius Țucudean, asociat Grup Cotta International: Noi am avut o scădere de 10%. Acest lucru a fost cauzat de faptul că nu am putut livra marfa în perioada stării de urgență. Cotta International, unul dintre cei mai mari producători de mobilă, a raportat
Marius Țucudean, asociat la Grup Cotta International, unul dintre cei mai mari producători de mobilă pe plan local, spune că pandemia nu a avut efecte majore asupra businessului, dar din cauza faptului că în perioada stării de urgență nu au putut lucra, au înregistrat o scădere a cifrei de afaceri de circa 10%.
Foto: Ziarul Financiar
Marius Țucudean, asociat la Grup Cotta International, unul dintre cei mai mari producători de mobilă pe plan local, spune că pandemia nu a avut efecte majore asupra businessului, dar din cauza faptului că în perioada stării de urgență nu au putut lucra, au înregistrat o scădere a cifrei de afaceri de circa 10%.
„Noi am fost mai norocoși. Suntem împărțiți în două fabrici foarte mari și pe orizontală mai avem cinci fabrici de componente. Anul trecut, am avut doar problema în martie-aprilie când efectiv au fost închise fabricile fiindcă noi livrăm la marile lanțuri de mobilă și au fost închise magazinele. Am pierdut doar cele două luni, aveam comenzi, dar nu puteam intra. Noi am avut o scădere de 10%. Acest lucru a fost cauzat de faptul că nu am putut livra marfa în perioada stării de urgență“, spune Marius Țucudean, asociat la Grup Cotta International, în cadrul videoconferinței organizate de Ziarul Financiar în parteneriat cu BRD Groupe Société Générale, Buget 2021: Cum pregătim viitorul?.
Cotta International a terminat anul 2019 cu un profit net de 5,1 milioane de lei (peste 1 mil. euro), mai mult decât dublu față de rezultatul din anul anterior, arată datele de la Ministerul de Finanțe. Compania a raportat o cifră de afaceri de 159,5 milioane de lei (33,6 mil. euro), în creștere cu 7% față de anul precedent. „Am încercat în următoarele trei luni după starea de urgență forțarea plasărilor, am forțat nota cam până în august și din august a trebuit să facem față la creșterea de vânzări. Noi în ultimii ani am fost pe creștere, am investit pe toate planurile, în roboți, cât putem robotiza, noi folosim mai mult lucru manual. O anumită parte poți să o robotizezi, dar restul este o muncă manuală care încă nu e bine plătită, dar stăm foarte bine în România în industria noastră, ne batem cu Polonia la exporturi“, adaugă Marius Țucudean.
Citește și
6 min
Vali Pencu
1 min
Liviu Popescu