Mecanica Codlea vrea să acorde dividende cu un randament de 8%
Mecanica Codlea (MEOY), compania care își desfășoară activitatea pe piața de închiriere a utilajelor agricole, vrea să repartizeze 94% din profitul net obținut la 31 decembrie 2018 sub formă de dividende cu un randament de 7,8%, plata acestora fiind programată pentru 10 mai 2019, potrivit unui raport la bursă al emitentului.
Foto: Ziarul Financiar

Ioan Pașcanu, administratorul unic al societății, convoacă în data de 9 aprilie 2019 Adunarea Generală a Acționarilor (AGA) în vederea discutării, aprobării sau modificării situației financiare pe 2018 și a aprobării repartizării profitului net obținut anul trecut, astfel: 6% rezervă legală, iar suma de 377.400 lei sub formă de dividende (0,00508 lei brut/acțiune).
Compania cu o capitalizare de 4,8 mil. lei urmează să prezinte rezultatele financiare aferente anului 2018 în data de 15 aprilie 2019. Mecanica Codlea este deținută în proporție de 81% de SIF Transilvania (SIF3) și în proporție de 11% de Reximper Prod din Brașov.
Citește și
3 min
Rareș Udrescu
3 min
Rareș Udrescu
5 min
Cristian Hostiuc