zf.ro Abonează-te ZF
EUR/RON5,3459−0,00% USD/RON4,8155+0,34% GBP/RON6,3935+0,02% CHF/RON5,7938+0,10% Curs BNR · 12.11.2026
Analiza ZF · Retail & Agrobusiness

Mega Image și eMAG renunță la parteneriatul din comerțul alimentar online, dar merg înainte cu planurile individuale

Lanțul de supermarketuri Mega Image și eMAG, cel mai puternic retailer online din România și unul dintre cei mai mari jucători din regiune, renunță la parteneriatul început în urmă cu opt ani privind magazinul online operat împreună.

de Corina Matei , Editor Web 29.07.2021 · 18:28 2 min de citit și în ziarul tipărit
Mega Image și eMAG renunță la parteneriatul din comerțul alimentar online, dar merg înainte cu planurile individuale

Foto: Ziarul Financiar

♦ Ziarul Financiar a scris recent că eMAG pregătește un proiect ca alternativă online la supermarketuri, urmând să listeze 20.000 de bunuri alimentare ♦ Mega Image a dezvoltat în ultimul an, la rândul său, propriul magazin online, independent de parteneriatul cu eMAG, și a investit chiar în depozite dedicate.

Lanțul de supermarketuri Mega Image și eMAG, cel mai puternic retailer online din România și unul dintre cei mai mari jucători din regiune, renunță la parteneriatul început în urmă cu opt ani privind magazinul online operat împreună. Parteneriatul a fost justificat de faptul că Mega Image trebuia să înțeleagă mai bine ce înseamnă online-ul, pe când eMAG avea nevoie să studieze comerțul alimentar de la un grup internațional (grupul olandezo-belgian Ahold Delhaize ce deține Mega Image), experiența sa fiind în alte arii ale retailului. Ambii jucători urmează să aplice astfel învățămintele în proiecte separate.

De altfel, ZF a scris recent că eMAG pregă­tește un proiect ca alter­nativă online la super­mar­keturi, urmând să listeze 20.000 de bunuri alimentare de la producători români, pe care să le livreze ulterior, în timp scurt, către clienți. Oficialii compa­niei nu au confirmat, dar nici nu au infirmat aceste informații.

Citește și