Michelin: Piața anvelopelor a scăzut cu 13% în primul semestru, la 1,4 milioane de unități
În primul semestru din acest an piața locală de anvelope pentru autoturisme și camionete a înregistrat o scădere cu 13% față de aceeași perioadă a anului trecut, la aproximativ 1,4 milioane de unități, spune Eric Faidy, președintele pentru România și Balcani al producătorului Michelin, cel care gestionează local un business de peste jumătate de miliard de euro.
Foto: Ziarul Financiar

Trendul descrescător al pieței din prima parte a anului s-a datorat, pe de o parte, instabilității economice, iar pe de altă parte legii privind obligativitatea echipării autovehiculelor cu anvelope de iarnă care a intrat în vigoare anul trecut și a dus la o creștere semnificativă a vânzărilor. În termeni comparabili, pe acest segment vânzările vor înregistra cel mai probabil un regres.
“Pentru acest an ne așteptăm ca piața de anvelope de autoturisme, camionete și 4×4 să înregistreze o scădere față de anul 2011, atât pe segmentul anvelopelor de vară, cât și al celor de iarnă, pe fondul legii privind obligativitatea echipării autovehiculelor cu anvelope de iarnă și ajustării nivelului de stoc al distribuitorilor în concordanță cu contextul economic nefavorabil”, a declarat pentru ZF Transilvania Eric Faidy.
Citește și
2 min
Iulian Tenchiu
34 min
Ștefan Stan
1 min
Iulian Tenchiu