Microsoft devine a treia companie care atinge 1.000 mld. dolari capitalizare, la nouă luni după Apple și la opt luni după Amazon
La nivel global, prima companie care a ajuns la această performanță este PetroChina, în 2007, însă aceasta s-a prăbușit 2 ani mai târziu.
Foto: Ziarul Financiar
La nivel global, prima companie care a ajuns la această performanță este PetroChina, în 2007, însă aceasta s-a prăbușit 2 ani mai târziu.
Capitalizarea Microsoft a depășit miercuri valoarea de 1.000 mld. dolari la bursa de la New York, după ce directoratul companiei a anticipat o creștere continuă a activității de cloud computing, scrie agenția de presă Thomson Reuters.
Microsoft devine astfel a treia companie americană care atinge acest prag după gigantul din retail Amazon, la începutul lunii septembrie din 2018, și după Apple, care a atins bariera în august anul trecut.
Citește și
3 min
Catalina Apostoiu
3 min
Ștefan Stan
1 min
Mirela Turlan