Mihai Lehene din Chicago: „Cel mai frumos lucru pe Via Transilvanica este să te oprești și să discuți cu localnicii“
Mihai Lehene, fondatorul Romanian United Foundation (RUF), stabilit în Chicago, spune că are proiecte pentru studenții români care locuiesc în străinătate, pe care vrea să îi conecteze cu țara și cu traseul Via Transilvanica.
Foto: Ziarul Financiar
Mihai Lehene, fondatorul Romanian United Foundation (RUF), stabilit în Chicago, spune că are proiecte pentru studenții români care locuiesc în străinătate, pe care vrea să îi conecteze cu țara și cu traseul Via Transilvanica. El și echipa lui au adus în România grupuri de tineri români din întreaga lume, contribuind la dezvoltarea proiectelor educative și de voluntariat.
„Cel mai frumos lucru pe Via Transilvanica a fost să te oprești la marginea drumului și să discuți cu localnicii. Multe dintre aceste întâlniri oferă o conectare reală cu oamenii și cu locurile pe care le traversăm.“ În 2024 au fost 37.000 de drumeți pe Via Transilvanica, un traseu ce traversează România pe diagonală, iar pentru acest an se estimează o dublare a acestui număr. Circa 30% din acești călători au fost străini, din Franța, Germania, Austria dar și din Australia, Japonia, Noua Zeelandă. „Am auzit despre Via Transilvanica deja din 2019 și în luna decembrie în acel an am organizat aici la Chicago un eveniment pentru ei. Am strâns în acea seară peste 100.000 de dolari pentru proiectul care ne-a plăcut așa de mult nouă, românilor de aici.“
Ulterior, el s-a implicat în mai multe activități și a dezvoltat inclusiv niște kituri de promovare a Via Transilvania la nivel global.
Citește și
1 min
Catalina Apostoiu
1 min
Catalina Apostoiu
1 min
Catalina Apostoiu