zf.ro Abonează-te ZF
EUR/RON5,3498+0,07% USD/RON4,8428+0,57% GBP/RON6,4023+0,14% CHF/RON5,7814−0,21% Curs BNR · 13.11.2026
Analiza ZF · Energie

Ministerul Energiei încearcă marea cu degetul: instituția cheamă companiile pentru a vedea care sunt zonele din Marea Neagră care ar fi potrivite pentru eoliene. România este în urma altor state pentru dezvoltarea wind offshore

Marea Britanie este deja o piață matură în ceea ce privește dezvoltarea de in­vestiții eoliene offshore, Polonia a făcut pași con­creți cu primele licitații lansate și dezvol­ta­tori globali atrași. România este încă într-o fază incipientă și nici resursele de vânt nu sunt de „rang“ mondial.

de Mirela Turlan , Editor Web 20.05.2025 · 20:17 2 min de citit
Ministerul Energiei încearcă marea cu degetul: instituția cheamă companiile pentru a vedea care sunt zonele din Marea Neagră care ar fi potrivite pentru eoliene. România este în urma altor state pentru dezvoltarea wind offshore

Foto: Ziarul Financiar

♦ Companiile de consultanță, proiectare, institutele de cercetări marine sunt invitate de Ministerul Energiei să depună expresii de interes în vederea realizării primului studiu pentru determinarea perimetrelor offshore care ar putea fi concesionate pentru producția de energie eoliană ♦ România pare în acest moment în urma altor state ca dezvoltare, dar are un obiectiv foarte ambițios, de a atinge 3.000 MW instalați în eoliene în Marea Neagră până în 2035.

Marea Britanie este deja o piață matură în ceea ce privește dezvoltarea de in­vestiții eoliene offshore, Polonia a făcut pași con­creți cu primele licitații lansate și dezvol­ta­tori globali atrași. România este încă într-o fază incipientă și nici resursele de vânt nu sunt de „rang“ mondial. Cu toate acestea, dezvoltarea de proiecte eoliene offshore nu este un subiect de ratat, mai ales ținând cont de interesul european pentru acest domeniu, dar și de faptul că sunt puține zone care se pot preta la astfel de investiții.

„Având în vedere că Ministerul Ener­giei și-a stabilit, în cadrul Strategiei Energe­tice a României 2025-2035, cu perspectiva anului 2050, obiectivul de a instala 3 GW de energie eoliană offshore până în 2035 și a demarat deja procesul de elaborare a legis­lației secundare și a procedurilor care să permită începerea activităților de explorare și dezvoltare a proiectelor eoliene offshore, și ținând cont, totodată, că Ministerul Ener­giei este responsabil de identificarea zone­lor adecvate (cunoscute sub denumirea de perimetre) și pentru concesionarea acesto­ra, conform art. 3 alin a) și b) din legea mai sus menționată, următorul pas în imple­mentarea Legii 121/2024 privind energia eoliană offshore constă în realizarea studiu­lui de identificare a perimetrelor offshore ce vor putea fi ofertate în vederea construi­rii și exploatării de centrale electrice eoli­ene offshore“, a anunțat ieri Ministerul Energiei. Astfel, instituția a lansat un anunț prin care solicită expresii de interes pentru realizarea acestui studiu.

Citește și