Ministerul Justitiei propune o hotărâre de Guvern pentru proiectul „Cartierul pentru Justiție”, de pe terenul Esplanada de pe bulevardul Unirii, și declanșarea procedurii de expropriere a imobilelor proprietate privată din zonă
Ministerul Justiției a supus consultării publice, săptămâna trecută, proiectul de Hotărâre de Guvern pentru aprobarea proiectului „Cartierul pentru Justiție”, pe terenul Esplanada de pe bulevardul Unirii, odată cu declanșarea procedurii de expropriere a imobilelor proprietate privată din zonă, precum și…
Foto: Ziarul Financiar
Ministerul Justiției a supus consultării publice, săptămâna trecută, proiectul de Hotărâre de Guvern pentru aprobarea proiectului „Cartierul pentru Justiție”, pe terenul Esplanada de pe bulevardul Unirii, odată cu declanșarea procedurii de expropriere a imobilelor proprietate privată din zonă, precum și pentru transferul bunurilor imobile aflate în proprietatea privată a altei instituții publice în administrarea Ministerului Justiției.
Cartierul pentru Justiție va cuprinde 23 de instituții în același loc, pe o suprafață de aproximativ 300.000 mp: Ministerul Justiției, Curtea de Apel București, Tribunalul București, cele 6 judecătorii de sector, zece parchete, Consiliului Superior al Magistraturii și Inspecția Judiciară, Institutul Național al Magistraturii și Școala Națională de Grefieri din România și Uniunea Națională a Barourilor.
„Era necesară elaborarea unui proiect de hotărâre a Guvernului care să reglementeze toate aspectele prevăzute de lege în vederea aprobării investiției, a amplasamentului acesteia, a declanșării și derulării procedurii de expropriere, precum și pentru declararea unui bun imobil ca bun de interes public și aprobarea trecerii acestuia din domeniul privat al statului în domeniul public al statului, respectiv transferul unor bunuri imobile în administrarea Ministerului Justiției”, a precizat ministrul Justiției, Alina Gorghiu.
Proiectul vizează și transformarea unei zone abandonate într-un model de regenerare urbană.
Citește și
3 min
Catalina Apostoiu
3 min
Ștefan Stan
1 min
Mirela Turlan