Miniștri fără ministere

„Orice vreau să fac în minister se blochează, iar când mă duc să le cer ceva sau vreau să schimb funcționarii, primesc telefoane de la oamenii politici care îi susțin. Nimic nu poți să faci. Cred că o să mă întorc la Bruxelles“, mărturisea recent un ministru secretar de stat, doctor în domeniul său de activitate, care a venit în țară după o activitate de peste 10 ani în organizațiile europene.

De fiecare dată când se schimbă un guvern, miniștrii vin cu planuri, anunță reindustrializări, investiții, că vor curăța companiile de stat, că vor transparentiza acțiunea guvernamentală. Vorbe. La două trei luni, tonul triumfal obosește. Practica a arătat că devin prizonierii instituțiilor pe care își închipuie că le conduc. Probabil că după atâția ani în care mandatul unui ministru nu durează mai mult de jumătate de an -un an, funcționarii se uită cu milă la ei. „Ia uită-te și la X, ce planuri are, ce declarații sforăitoare, nu-și dă seama că nu se va alege nimic din ce spune.“

De fapt, miniștrii își joacă piesa – își fac ei timp pentru o semnătură pe un document cu destinație „specială“, restul este PR, – iar directorimea și funcționarii pe a lor – să rămână pe poziții, cu dreptul lor de semnătură.