Mircea Geoană: Curajul de a spune că așa nu mai merge!

O nouă rectificare bugetară a trecut. Ca fiecare dintre cele precedente, și aceasta a avut aceleași caracteristici: pur electoralistă, clientelară și netransparentă, demnă de locul 101 ocupat de România în clasamentul WEF al eficacității guvernării. Să fim bine înțeleși: nimeni nu se poate opune nevoii absolute de a investi mai mult în educație și sănătate sau de a sprijini categoriile vulnerabile care consumă peste 70% din veniturile lunare pe nevoile de bază de hrană, utilități și locuire. Însă perpetuarea amnezică a comportamentelor care au condus la cea mai mare curbă de sacrificiu din anii ’80 încoace nu mai poate fi tolerată. „Nebunia” este să faci același lucruîn mod repetat și să aștepți să obții alt rezultat. Și cum să obții un alt rezultat când sacrifici investițiile publice (investiția în infrastructură nouă – deci fără cheltuieli pentru reparații și întreținere – este în mod constant negativă în România), sau când gradul de clientelism și favoritism în alocarea contractelor publice a rămas neschimbat din 2007 (cum arată clar cifrele oferite de România Curată), în pofida cruciadei anticorupție declanșatăde DNA? Cum altfel poate fi citită această rectificare (ca și ABSOLUT TOATE în trecut) decât o mituire indirectă a alegătorilor prin dirijarea celei mai mari părți din sumele redirecționate către primării prin sacrificarea investițiilor în zona infrastructurilor? Evident, către cele aparținând culorii politice a majorității momentului, înaintea alegerilor locale sau parlamentare.

Nu am să intru în cifrele rectificării și în semnalarea greșelii deja clasice de a considera venituri ciclice, deci volatile, drept bază pentru cheltuieli permanente, lucru făcut excelent în această publicație zilele trecute de Iulian Anghel și reiterat la nesfârșit de către Consiliul Fiscal.

Nu cred însă nici în ortodoxia deficitelor mici sau a excedentelor bugetare, cu care ne-au îndoctrinat campionii gândirii unice în politica economică. Nu ar trebui să ne temem de un deficit mai aproape de 3%, dacă sumele disponibilizate ar fi dirijate către investiții care să stimuleze cererea economică pe termen scurt și creșterea potențialului economic pe termen lung, cum ar fi modernizarea infrastructurilor rutiere și feroviare, a porturilor și aeroporturilor, indispensabile transformării României într-o poartă comercială a Europei și fructificării potențialului nostru de a deveni un hub logisitic și energetic regional.